Dacă frunzele tinere capătă o culoare galben pal – sau verde deschis – tulpinile sunt subţiri, şi înflorirea se declanşează încet, cauza este deficienţa de azot. La plantele mai mature apare o îngălbenire în formă de V la vârful frunzelor. Primele simptome apar la frunzele mai mature, apoi vârfurile şi nervurile principale se veştejesc.
Plantele de porumb cu deficienţă de potasiu sunt dungate cu verde deschis sau galben. Această îngălbenire (sau arsură) mai frecventă printre frunzele mai joase apare pe muchiile frunzei, apoi duce la veştejire, ceea ce la plantele mai mature are ca efect necrozarea vârfului şi muchiei frunzelor.
Semnele deficienţei de magneziu apar mai întâi pe frunzele mai mature, cauzând cloroză galbenă/albă între nervuri.
Plantele cu deficienţă de sulf sunt pipernicite, frunzele au culoarea verde şi galben pal. Frunzele sunt frecvent cu dungi, cu nervuri de un galben pal. În opoziţie cu deficienţa de azot, când frunzele mai joase sunt primele afectate de cloroză, acestea rămân verzi.
Dacă creşterea plantei nu este corespunzătoare, şi printre nervurile frunzelor superioare mai tinere se manifestă cloroza caracteristică, probabil cauza este deficienţa de fier, care duce la apariţia dungilor pe frunze. Deficienţa de fier este mai frecventă în cazul solurilor alcaline şi calcaroase.
Primele semne ale deficienţei de zinc sunt dungile clorotice gălbui sau verzi la baza frunzei sau pe ambele laturi ale nervurii principale. Frunzele mai tinere sunt albe/galbene sau au marginea de culoare albă/galbenă şi peţiolul cu o tentă mov. Apariţia şi dezvoltarea mătăsii porumbului, respectiv maturizarea plantei este întârziată, ceea ce duce la un randament mai mic. Deficienţa de zinc este mai însemnată pe solurile cu conţinut ridicat de fosfor şi solurile calcaroase cu valoarea mare a pH-ului. Dintre toate microelementele nutritive porumbul are cea mai mare nevoie de zinc, simptomele deficienţei manifestându-se între stadiile de dezvoltare V2 şi V8.
În cazul în care planta suferă de deficienţă de cupru, frunzele tinere au culoare galbenă sau verde deschis, iar în următoarele etape ale dezvoltării se rulează, vârfurile frunzelor se veştejesc, devin de culoare alb-gri, apoi mor.
Ca şi efect al unei deficienţe severe de mangan, pe frunzele tinere şi mediu dezvoltate apar dungi alb-gălbui pe părţile centrale ale frunzei. Dungile devin necrotice, iar ţesutul necrozat se rupe şi cade din frunză. Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale deficienţei de fier, deci pentru probare este nevoie de o analiză a ţesutului frunzei. Deficienţa de mangan este caracteristică mai ales pe solurile tropice expuse condiţiilor meteorologice, în special la solurile poroase.