Solul şi aplicarea varului

Porumbul are o limită de toleranţă redusă faţă de solul cu pH mic (<5,0),toxicitatea aluminului reprimă creşterea rădăcinii, iar toxicitatea manganului întreaga creştere a plantei. Valoarea corespunzătoare a pH-ului se situează între 6 şi 7,2. Dacă valoarea pH-ului solului cade sub 5,5, scade accesibilitatea magneziului, calciului, potasiului şi molibdenului.

Pentru obţinerea unui randament mai bun se poate utiliza varul în vederea creşterii pH-ului solului, respectiv gips, care îmbunătăţeşte structura solului şi saturaţia cu calciu. Sulful degajat din gips formează un compus cu aluminiul eliberat, reducând astfel toxicitatea plantelor.

Valoarea pH-ului solului influenţează şi activitatea erbicidelor de tip triazină, pentru că asigură o erbicidare completă acolo unde îi este acceptată utilizarea. Erbicidele de tip triazină sunt cele mai eficiente la o valoare a pH-ului solului situată între 5,8 şi 6,5.

Porumbul este mai sensibil după germinare la conţinutul de sare decât alte cereale sau lucerna. Porumbul germinează în mediu sărat, însă dezvoltarea timpurie a frunzelor şi creşterea rădăcinii sunt limitate în astfel de condiţii. O conductibilitate de aproximativ 8,8 mS/cm scade cu 50% randamentul lucernei, în timp ce o diminuarea asemănătoare a randamentului la porumb survine deja la o conductibilitate de 3,9 mS/cm.

Analiza solului

Analiza solului asigură informaţii iniţiale de bază pentru elaborarea planului de fertilizare – în special pentru determinarea necesarului de potasiu şi fosfor –, şi evaluează mineralele care pot fi absorbite de plantă din sol pentru stabilirea necesarului de azot. Se poate folosi şi pentru determinarea valorii pH-ului şi a conţinutului de substanţă organică a solului.

Analiza ţesuturilor

O analiză a ţesuturilor dovedeşte că în vederea obţinerii unui randament maxim respectarea echilibrului dintre elementele din cadrul planului de fertilizare este important. Analiza ţesuturilor confirmă simptomele vizibile, descoperă bolile ascunse care încă nu au produs simptome vizibile, şi arată concentraţiile excesive de nutrienţi care pot fi favorabile în cazul altor nutrienţi - de exemplu un conţinut prea mare de fosfor şi prea mic de zinc.

• În timpul germinării – când planta nu atinge încă 30 de cm – eşantionul se va preleva din planta întreagă la 2 cm de sol, culegând 15-20 de plante.
• În perioada creşterii vegetative se vor preleva probe din ultimele frunzele dezvoltate, de la 20-25 de plante.

• După apariţia paniculului se va examina frunza aflată faţă în faţă cu ştiuletele, respectiv cel de sub ştiulete, culegând tot 20-25 de plante. Tabelul arată rezervele de nutrienţi în diferite etape ale dezvoltării şi până la înflorire. Aceste date pot fi indicative, şi pot varia în funcţie de soiuri, respectiv cercetări locale.