Evoluţia culturilor de grâu

Grâul este un aliment de larg consum pentru milioane de persoane, fiind unul dintre cele trei cereale cultivate la nivel mondial (porumbul şi orzul fiind celelalte două). Cu toate că orezul este a doua cultură mondială ca producţie, producţia lui este localizată în vestul şi estul Asiei.
Cultivarea grâului a început de mai mult de 10.000 de ani, originile fiind descoperite în sud-estul Turciei. Denumirea sa a fost Einkorn (T. monococcum) şi din punct de vedere genetic este descris ca fiind un diploid cu două seturi de cromozomi. În acelaşi timp a început cultivarea grâului Emmer (Triticum dicoccum). 
Acesta reprezenta o evoluţie genetică datorită faptului că Emmer era un hibrid natural dintre două soiuri sălbatice Triticum urartu (strâns legat de einkornul sălbatic - T. boeoticum), şi o specie Aegilops. Ambele varietăţi au fost diploide, ceea ce însemna că varietatea nouă era un tetraploid, adică avea patru seturi de cromozomi. Grâul arnăut sau durum era de asemenea un tetraploid şi s-a dezvoltat ca urmare a unui proces natural de hibridizare la fel ca grâul Emmer. De-a lungul anilor fermierii au continuat să aleagă dintre culturile de grâu pe cele care arătau caracteristici favorabile - uşurinţa recoltării, randament etc. şi au început să domine soiurile noi de grâu.

Alacul şi grâul comun de panificaţie au devenit soiurile preferate. Aceste două soiuri au fost la rândul lor rezultatele unei hibridizări naturale dintre grâul Emmer şi o specie sălbatică, Aegilops tauschii. Prin această hibridizare s-a ajuns de la tetraploid la hexaploid, care conţinea deja şase seturi de cromozomi (42 de cromozomi), oarecum diferite de cei 14 cromozomi ai soiurilor originale. În ciuda faptului că această evoluţie genetică ”naturală” a fost foarte reuşită, a durat foarte mulţi ani, iar în prezent biotehnologia explorează posibilităţile efectuării mai rapide şi eficiente a gestionării materialului genetic cu manipularea foarte specifică a genelor.