Principiile agronomice ale cultivării cartofului

Obiectivul cultivatorilor este de a cultiva plante de calitate, cu un randament înalt, care să aducă roade care să corespundă cerinţelor pieţei.

Caracteristicile plantei

Cartoful are rădăcină secundară. Aceste rădăcini au o lungime de cel mult 60 cm. Din acest motiv cartoful poate fi considerat o plantă cu rădăcină scurtă faţă de cereale, care au o rădăcină de cel puţin 120 cm. În consecinţă de cele mai multe ori cartoful nu poate să fructifice în mod corespunzător conţinutul de nutrienţi şi umiditate al solului.

Rădăcina creşte la o temperatură de 10-35°C (50-95°F), iar creşterea ce mai pronunţată se poate observa la temperatura de 15-20°C (59-68°F)

Frunzele se dezvoltă între 7 şi 30°C (44,6-86°F), dar temperatura optimă este între 20-25°C (68-77°F). Aceeaşi temperatură este optimă şi pentru creşterea stolonilor.

Tuberculul cartofului este partea îngroşată a stolonului. Dezvoltarea tuberculilor este declanşată de scurtarea zilelor (fotoperiodicitatea) şi hormonii de creştere. Cu cât temperatura solului este mai joasă, cu atât mai repede se declanşează legarea tuberculilor şi se dezvoltă mai mulţi tuberculi. Pentru legarea tuberculilor temperatura ideală este între 15-20°C (59-68°F).

În astfel de condiţii cartoful va avea stoloni şi ramuri scurţi. Zilele mai lungi întârzie procesul de legare al tuberculilor, şi favorizează creşterea stolonilor şi ramurilor.

Un nivel redus de azot şi ridicat de zaharoză al plantei favorizează dezvoltarea unui număr mai mare de tuberculi. După legare tuberculii se dezvoltă rapid, şi în condiţii de climă temperată pot atinge o valoare de max. 1400kg/ha/zi.

Soiurile care se coc mai târziu sunt mai sensibile la lungimea zilelor şi condiţiile de temperaturi ridicate.

Dezvoltare fiziologică

Prin însămânţarea tuberculilor încolţiţi se poate favoriza creşterea plantei. Amploarea şi efectul încolţirii asupra creşterii producţiei este în raport cu vârsta fiziologică a tuberculului la însămânţare.

Temperatura de depozitare a tuberculului determină reglarea coacerii fiziologice. O temperatură de depozitare de peste 4°C favorizează ”trezirea” plantei din starea de letargie, şi încolţirea.

Însumarea valorilor zilnice de temperatură care urmează după trezirea din letargie va regla vârsta fiziologică a tuberculului la însămânţare.

Unele soiuri diferă prin temperatură globală necesară în vederea atingerii nivelului de maturizare dorit înainte de însămânţare. Tuberculii maturizaţi reprezintă un avantaj atunci când se însămânţează soiuri timpurii sau perioada de cultivare este scurtă. Tuberculii aflaţi la începutul perioadei de maturitate sunt potriviţi pentru o perioada lungă de cultivare în situaţiile în care creşterea cartofului trebuie menţinută pentru obţinerea unui randament maxim. Atunci când se însămânţează cartofi încolţiţi, este important controlul numărului şi lungimii colţilor (max. 2 cm) pentru asigurarea unei creşteri optime corespunzătoare spaţiului disponibil plantei şi pentru reducerea la minim a deteriorării colţilor în momentul însămânţării.

Tipuri de sol şi gestionarea solului

Cartoful este cultivat pe soluri diferite, cu grad diferit de reţinere al apei, începând de la solurile nisipoase şi inclusiv până la cele argiloase. Pentru cultivarea cartofului solul ideal este cel bine structurat, cu drenaj corespunzător al apei, care permite aerisirea corespunzătoare a rădăcinii, respectiv dezvoltarea tuberculilor fără boli ale rădăcinii.

Cartoful preferă solurile cu valoarea pH-ului de 5,5-7,0, cu conţinut redus de sare. Dar de fapt cartoful este cultivat pe soluri cu pH-ul între 4,5 şi 8,5, acest fapt având un efect direct asupra disponibilităţii anumitor nutrienţi. Acolo unde există posibilitatea se vor echilibra valorile extreme ale pH-ului solului.

În cazul unei valori mici a pH-ului cartoful poate suferi de intoxicare cu aluminiu şi alţi ioni de metale grele, şi poate fi limitată absorbţia de P şi Mo.

La valori de peste 7,5 a pH-ului asimilarea nutrienţilor – în special a fosforului şi a microelementelor – poate fi îngreunată în pofida faptului că cantitatea totală în sol a acestor elemente este ridicată. Tratamentul cu var poate îmbunătăţii valorile nedorite de pH scăzut, dar varul trebuie aplicat cu cel puţin 6 luni înainte de însămânţarea cartofului. Cartoful este mai expus infestării cu râia comună în solurile cu pH ridicat.

Cultivarea în straturi înalte

Potatoes are often planted in ridges or hills because this ensures a well-drained, well-aerated environment for strong crop growth.

In colder soils, ridging raises the soil temperature allowing quicker germination and early growth.

When side dressing with fertilizer, the remaking of the ridge allows the incorporation of the fertilizer into the soil around the tuber.

Ridging also maximizes coverage of the developing tuber, so as to prevent greening and ensure tubers are well shaped, more evenly sized and at lower risk of damage.

Gestionarea apei

Potatoes have a high water requirement – roughly 1in/week during bulking. Thus, for high yields irrigation is usually beneficial.

Water management is essential to minimize tuber problems. Maintaining a moist soil in the ridge at tuber initiation can minimize common scab development. Later in the season, excessive water around the tuber encourages powdery scab and lenticel growth.

Modificarea gradului de umiditate al solului într-un strat înalt reflectă în dezvoltarea neuniformă a tuberculilor, în tuberculi distorsionaţi şi crăpaţi. Chiar şi o modificare de 10% a conţinutului de apă al solului poate fi critică. Din acest motiv la folosirea sistemelor de irigaţie prin picurare se recomandă aşezarea ţevilor deasupra straturilor înalte.